FRUMUSEȚE TOXICĂ – CE PERICOLE SE ASCUND ÎN PRODUSELE COSMETICE

„Chimicalele nu sunt ca persoanele…nu sunt nevinovate până se dovedește contrariul.[1]” 

Tu încă mai crezi că produsele tale cosmetice uzuale îți fac bine?

La apariția industriei de miliarde de dolari reprezentată de piața produselor cosmetice, producătorii și consumatorii au crezut că pielea este o barieră de protecție care nu permite nimic să se absoarbă în corp.

Din această cauză, produsele cosmetice și de înfrumusețare au fost exceptate multă vreme de la reglementare și verificare.

Însă acum știm mai bine – că pielea este cel mai mare organ al corpului, care, de fapt, interacționează cu mediul său și absoarbe o mare parte din ceea ce i se aplică.

Pielea nu este doar o oglindă a frumuseții, este un mecanism viu, cu celule active, cu metabolism, cu sinteze continue ale unor substanțe structurale și funcționale… un adevărat laborator cosmetic. Mai mult decât atât, ea este o reflectare fidelă a frumuseții și a echilibrului funcțional (tineresc) al organismului, deoarece tot ceea ce aduce de la sine scurgerea orelor din ceasul biologic al organismului își are răsunet imediat și la nivelul pielii.[2]

Pielea este formată din 3 straturi: epiderma, derma și hipoderma (în ordine, de la suprafață spre interior). Stratul de deasupra, epiderma, este, la rândul ei, formată din multistraturi, ea fiind „poarta de acces” spre corpul tău a substanțelor din mediul extern[3].

Produsele străine pot ajunge în corpul nostru prin mai multe canale: prin celule (intracelular), printre celule (intercelular) sau prin foliculii de păr și orificiile glandelor sudoripare. Cea de-a doua, penetrarea intercelulară, este cea mai frecventă.

Este important să facem o distincție clară între penetrare și absorbție, întrucât cea din urmă implică măsurarea riscului chimic al componentelor produselor cosmetice asupra pielii.

Penetrarea pielii reprezintă cantitatea de substanțe chimice care se află în stratul superior și stratul inferior al pielii. În timpul penetrării, corpul încă nu absoarbe substanțele chimice și acestea nu afectează organismul.

Absorbția pielii apare, pe de altă parte, când substanțele chimice distrug bariera pielii pentru a ajunge la sânge. Substanțele chimice pot deveni riscante în urma absorbției și a efectelor acestui proces atunci când sunt aplicate in cantități prea mari sau au concentrații mai mari decât cele permise[4].

De aceea, este crucial ca toate cosmeticele pe care le aplici pe piele să aibă o sursă sigură și să nu fie printre cele demonstrate de întreaga comunitate științifică a fi periculoase pentru sănătate.

Produsele cosmetice uzuale sunt, cu toate acestea, nişte „cocktailuri” de chimicale cu acţiune cancerigenă, conținând iritanţi ai pielii, toxine de creştere (care afectează dezvoltarea fizică şi mentală la copii), perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează transmiterea de hormoni în corp şi se interpun astfel în dezvoltare), agenţi mutageni (care cauzează mutaţii ale ADN-ului care duc fie la cancer, fie la afecţiuni congenitale), neurotoxine (substanţe chimice care afectează sistemul nervos), toxine de reproducere (care afectează sistemul reproductiv) sau sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă reacţii alergice în ţesuturile normale în urma expunerii repetate la acestea)[5].

Existența acestor ingrediente toxice în cosmeticele uzuale reprezintă o problemă cu adevărat alarmantă în condițiile în care o femeie utilizează, în medie, 12 produse diferite de înfrumusețare zilnic. Afectate nu sunt numai femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele destinate lor (cremă sau spumă de ras, after-shave, şampon) au aceleaşi ingrediente periculoase. Dar cel mai grav este că astfel de substanţe se regăsesc inclusiv în produsele destinate îngrijirii copiilor.

Astfel, un studiu publicat în International Journal of Cancer în 2019 a concluzionat că există o legătură directă între vopseaua de păr și cancerul de sân. Femeile din studiu, care au folosit vopsea de păr permanentă cel puțin o dată în perioada de 12 luni care a condus la studiu, au avut un risc cu 9% mai mare de a dezvolta cancer de sân decât femeile care nu au folosit vopsea de păr[6].

De asemenea, conform unei investigații Reuters, rapoartele unui laborator de consultanță contractat chiar de producătorul american Johnson & Johnson (datând încă din 1957) menționează că azbestul, un cancerigen cunoscut, a fost detectat în produsele pe bază de talc a acestei companii[7].

Aceste informații au fost ulterior confirmate în zecile de mii de procese intentate împotriva companiei de către utilizatori constanți ai acestor produse, printre acești consumatori regăsindu-se un număr covârșitor de cazuri de cancer.

Într-o decizie recentă[8] (noiembrie 2020) compania a fost obligată de Tribunalul din Missouri la plata a 12 miliarde de dolari reprezentând daune morale față de femeile care s-au îmbolnăvit de cancer ovarian din cauza  azbestului cu care au fost contaminate din pudra pentru bebeluși Johnson & Johnson și alte produse ale acestora din talc.

Acest scandal a determinat producătorii premiatului documentar Toxic Beauty[9] să se întrebe și să încerce să răspundă la întrebarea : Este îngrijirea pielii noua țigară? Peste 40 de ani de acum încolo, talcul va fi la fel de iremediabil legat de cancerul ovarian precum fumatul de cancerul pulmonar? Oamenii de știință, medicii și avocații intervievați în Toxic Beauty cred că da – și, din păcate, talcul (care, trebuie subliniat, se găsește și în pulberile pentru ten, fardurile de pleoape și multe altele) este departe de a fi singurul ingredient cosmetic pe care îl pun sub semnul întrebării[10].

În Statele Unite ale Americii, conform FDA (Food and Drug Administration – n.n.), este împotriva legii ca un produs cosmetic să conțină orice ingredient care face produsul dăunător atunci când consumatorii îl utilizează conform instrucțiunilor de pe etichetă sau în mod obișnuit[11]. Însă, la nivelul anului 2003, din cele 10.500 de ingrediente utilizate în produsele de îngrijire personală, 89% nu fuseseră revizuite de Cosmetic Industry Review (CIR) sau FDA[12]. În acest scop, au apărut Organizații non-profit precum Environmental Working Group (Grupul de lucru pentru mediu – n.n.), care analizează în mod constant produse cosmetice și oferă informații despre potențiale probleme de siguranță în cadrul programului lor numit Skin Deep[13].

În ceea ce privește Uniunea Europeană, producătorul este responsabil pentru siguranța produselor sale și trebuie să se asigure că acestea sunt supuse unei evaluări științifice a siguranței înainte de a fi vândute[14]. O bază de date specială, cu informații despre substanțe și ingrediente cosmetice, numită CosIng[15], permite accesul ușor la datele despre aceste substanțe, inclusiv cerințele legale și restricțiile.

Cu toate acestea, există mii de ingrediente chimice în produsele cosmetice de pe piață, ce sunt din păcate avizate pentru consum, justificarea fiind că ele nu produc daune majore decât în cantități mari. Însă aceste cantități aparent insignifiante se adună, urmare a folosirii zilnice, însumând 2-3 kg de substanțe toxice absorbite anual de către un singur consumator[16].

Noi, echipa de la Elixir H, știm că un produs natural este o investiție pe termen lung în sănătate, nu doar în frumusețe, de aceea folosim doar ingrediente sigure pentru sănătate, iar lista ingredientelor periculoase ce nu se regăsesc și nu se vor regăsi niciodată în produsele noastre o găsiți aici.

Ne-am propus, totodată, nu doar să vindecăm afecțiuni ale pielii, dar și să schimbăm normele de frumusețe, astfel încât femeile să nu aibă de ales între sănătatea lor, pe de o parte, și aspectul lor fizic, pe de alta.

Urmăriți-ne în săptămânile ce urmează pentru a descoperi într-o mini-serie de articole documentate pe studii științifice, articole de specialitate, interviuri și adevăruri incomode care sunt ingredientele toxice de care să ne ferim, cum să citim etichetele produselor cosmetice și multe alte informații care vă vor imbunătăți viața.

 

 

 

[1] Dr. Julia Brody – director executiv și specialist științific la Silent Spring Institute (https://silentspring.org/)  în Toxic Beauty – documentar, USA, 2019 – https://www.imdb.com/title/tt9541486/

[2] Mituri și profituri pentru piele – Anca Dragomirescu – profesor universitar în cadrul Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, disciplina de studiu Dermatofarmacie – Cosmetologie, sursa – www.estifrumoasa.ro

[3] https://www.merckmanuals.com/home/skin-disorders/biology-of-the-skin/structure-and-function-of-the-skin

[4] https://scoalacosmetologie.ro/scoala-cosmetica-permeabilitate-piele-produse-ingrijire-corporala/

[5] http://suntsanatos.ro/femeile-absorb-anual-2-3-kg-de-substante-toxice-prin-intermediul-produselor-cosmetice-uzuale-3894.html

[6] https://www.health.harvard.edu/womens-health/toxic-beauty

[7] https://www.reuters.com/investigates/special-report/johnsonandjohnson-cancer/

[8] https://www.reuters.com/article/us-johnson-johnson-talc-ruling-idUSKBN27J2N4

[9] https://www.toxicbeautydoc.com/the-film

[10] https://www.vogue.com/article/toxic-beauty-documentary

[11] https://www.fda.gov/cosmetics/cosmetics-laws-regulations/prohibited-restricted-ingredients-cosmetics

[12] http://www.beautytruth.com/fda

[13] https://www.ewg.org/skindeep/

[14] https://ec.europa.eu/growth/sectors/cosmetics/

[15] https://ec.europa.eu/growth/sectors/cosmetics/cosing_en

[16] https://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1555173/Body-absorbs-5lb-of-make-up-chemicals-a-year.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

  1. L F spune:

    Felicitari pentru initiativa de a ajuta populatia sa ia o decizie informata in legatura cu alternativele care exista la produsele “mainstream”. Cu totii ne dorim produse miraculoase, cu efecte imediate, insa e bine de stiut si cu ce dezavantaje pe termen lung se obtin acestea. Astept cu interes continuarea articolului! 😊